400 de job-uri pentru olteniteni prin Bursa Locurilor de Munca

Aproximativ  400  de locuri de muncă  vor fi oferite la  Bursa generală a locurilor de muncă ce va avea loc joi,  14 aprilie 2015

foto: calarasi.semnal.eu

foto: calarasi.semnal.eu

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă-Călărași organizează joi, 14 aprilie   2016, începând cu ora 9.30, Bursa generală a locurilor de muncă.

Bursa generală a locurilor de muncă se desfășoară sub egida <Zilele europene ale angajatorilor>.

Acțiunea va avea loc atât în Călărași, la Centrul Cultural Județean  ”Barbu Știrbei” (vis-a-vis de Palatul Prefecturii), precum și la Oltenița, la sediul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă din strada Argeșului nr. 111.

În vederea derulării acestui eveniment, au fost contactați 627 de agenți economici din județ, în scopul identificării de locuri de muncă vacante.

Până la data prezentă, 22 de angajatori au răspuns invitației Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi, anunțându-și participarea la bursa locurilor de muncă din  14 aprilie 2016.

La  Bursa locurilor de muncă vor fi puse la dispoziția solicitanților un număr de 387 de locuri de muncă, pentru următoarele domenii de activitate și meserii/ocupații:

  • agricultură -5 locuri: mecanic agricol și lăcătuș mecanic;
  • alimentație publică – 27 locuri – barman, ospătar, bucătar, lucrător în bucătărie (spălător vase), patiser, vânzător și femeie se serviciu;
  • comerț – 11 locuri – vânzător, lucrător comercial și agent vânzări;
  • confecții textile – 70 locuri – pentru meseriile/ocupațiile: confecționer îmbrăcăminte, șef sală croit  și muncitor necalificat;
  • construcții/ confecții metalice – 32 locuri – faianțar, montator placaje interior/exterior, mozaicar, zidar pietrar și muncitor necalificat;
  • industrie – 96 locuri – inginer automatist, contabil șef, referent resurse umane, manager proiect, inginer proiectant, inginer constructor, economist, inginer prelucrări mecanice, inginer energetică industrială , mecanic, electrician, operator fibră de sticlă, tâmplar, sculptor, operator logistică, sudor, morar, manipulant mărfuri, operator la mașina de debitat cu comandă numerică, zidar, polizator, măcelar, tranșator, operator mașini industrie alimentară și muncitor necalificat.
  • transporturi – 57 locuri – șofer autocamion/mașină de mare tonaj, șofer autoturisme și camionete, șofer autobuz, electronist, tehnician ITP, mecanic auto, vulcanizator și  muncitor necalificat;