Radovanu / Prins de 4 ori la volan, desi avea permisul suspendat

Un şofer din Radovanu a ajuns după gratii, pentru că s-a urcat la volan, deşi avea suspendat dreptul de a conduce. Anchetatorii spun că suspectul nu a fost prins doar o dată pe picior greşit, ci de 4 ori.

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa l-au reţinut pe bărbatul care a fost prins de mai multe ori conducând mopedul sau autoturismul în perioada în care exercitarea dreptului de a conduce îi era suspendată pentru cumul de puncte penalizare.

susp

Pe 7 aprilie, poliţiştii din Radovanu l-au depistat pe DJ 403 pe  Laurenţiu A., de 25 ani, care conducea un autoturism, deşi nu avea acest drept. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că era pentru a patra oară când bărbatul era prins conducând autovehicule în perioada în care exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.  Fiind continuată documentarea activităţii infracţionale, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa au dispus măsura reţinerii conducătorului auto pentru 24 de ore pentru comiterea a patru infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a precizat subcomisar de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.