În dimineaţa zilei de 10 ianuarie, în jurul orei 07.25, pe D.N. 4, în afara localităţii Gruiu din judeţul Călăraşi, s-a produs un accident de circulaţie cu urmări grave. În timp ce conducea autoturismul marca Dacia Logan, pe fondul neatenţiei în conducere, sau alte preocupări în timpul mersului, I. Ovidiu Constantin, de 38 ani, din Bucureşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Renault Megane, condus de I. Gheorghiţă, de 25 ani, din Bucureşti. Potrivit informaţiilor noastre preluate prin biroului de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, în urma accidentului a rezultat rănirea gravă a trei pasageri în autoturismul marca Dacia Logan. Este vorba de conducătorul auto I. Ana Maria de 42 ani şi I. Cornelia de 18 ani, toţi din Bucureşti, precum şi rănirea uşoară a altor 6 pasageri, printre care şi conducătorul autoturismului marca Renault Megane.
În urma impactului autoturismele au luat foc, fiind distruse în totalitate. Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului. Au constatat că cei doi conducători auto posedă permise de conducere. Acestora le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzei producerii accidentului rutier.
UPDATE | 16 Noiembrie, ora 19:10 -In aceste clipe de grea incercare, cuvintele sunt de prisos … Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul in pace, iar ingerii sa-i fie mereu alaturi ! Fotografii si secvente video cu Catalin inainte de a trece in nefiinta
UPDATE | 16 Noiembrie, ora 16:45 – Şeful de şantier pe Olteniţa şi Budeşti din cadrul Energo Construcţia Bucureşti, Mihai Corîci, nu a vrut sa ofere nici o informaţie despre acest subiect, erijându-se în persoană ocupată care nu poate vorbi pentru că se află într-o şedinţă. De asemenea, Gheorghe Ghencea, administratorul firmei E&D Iris Olteniţa, care avea de realizat lucrarea sub Energo Construcţia Bucureşti, a refuzat orice dialog cu presa, acesta a rupt din start legătura telefonică cu jurnaliştii.
Potrivit tuturor datelor de la faţa locului, tânărul nu a beneficiat de protecţie la momentul când a coborât la 5 metri sub pământ, orice firmă fiind obligată să facă muncitorilor protecţia muncii, cu atât mai mult cu cât e vorba de condiţii de muncă grele. În acest caz era obligatorie montarea unor panouri speciale de susţinere a malurilor de pământ.
Pentru anchetă, astăzi, 16 noiembrie, s-au deplasat la Olteniţa reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Călăraşi, inspectorii de muncă fiind cei care efectuează cercetările legate de accidente de muncă, după care speţa este preluată de poliţie pentru soluţionare.
Inspectorul adjunct pe Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Călăraşi, Aurel Aldea, declară pentru Olteniteanul că rezultatul anchetei se va cunoaşte la 30 de zile de la start, în prezent inspectorii de muncă aflându-se la faza preliminară când se strâng documentele necesare derulării anchetei şi se audiază martorii. De asemenea, inspectorul ITM mai spune că pentru a afla dacă tânărul avea sau nu forme legale de muncă va fi consultată baza de date la nivel naţional.
Cunoscători ai zonei noastre şi specialişti în straturile atmosferei pământului ştiu că Olteniţa se află situată pe un pământ nisipos, fenomen care îngreunează orice fel de lucrare care se efectueză în pământ.
Reprezentanţii forţelor specializate prezenţi la locul accidentului de marţi salută cu respect eforturile pompierilor militari de a scoate trupul tânărului de 23 de ani, mort într-un accident atât de stupid.
UPDATE | 16 Noiembrie, ora 01:50 – In urma cu 30 de minute, pompierii au reusit sa scoata de sub tonele de pamant corpul neinsufletit al tanarului de 23 de ani.
UPDATE | 16 Noiembrie, ora 00:20 – Nici pana la aceasta ora trupul tanarului nu a fost scos la suprafata. Vom reveni cu noi amanunte!
Un tânăr de 23 de ani a fost îngropat de viu din cauza prăbuşirii peretului de pământ. Astăzi, în jurul orei 16,00, echipa de lucru a firmei Energo Construcţia Bucureşti a asistat la o tragedie. În timp ce se lucra la proiect, malul s-a surpat iar G. George Cătălin a fost prins în groapa strâmtă de 1 m. Tânărul a fost astupat până la brâu, moment în care colegii de echipă l-au prins de mijloc cu o frânghie. Ghinionul a făcut ca în timp ce aceştia se străduiau să-l scoată din mormanul de pământ, malul s-a surpat din nou, acoperindu-l complet.
La faţa locului au sosit echipe de pompieri, jandarmi, poliţie naţională şi locală. De asemenea, reprezentanţi ai ITM Călăraşi au încercat să afle detalii cu privire la tragedie.
La ora 22,00 corpul tânărului încă nu fusese scos la suprafaţă, pompierii fiind cei care încearcă să scoată băiatul din groapă.
Tragedia s-a întâmplat în zona străzii Luceafărului la intersecţie cu strada G-ral Manu. Echipa de muncitori lucra la o conductă de canalizare în cadrul programul de reabilitare conducte de apă din Olteniţa. Conform coordonatorului tehnic al Ecoaqua Olteniţa, Marian Chirică, lucrarea se face la 4 m – 4,70 m pe partea terminală. Acesta declară pentru reporterii Olteniteanul că Ecoaqua nu are nici o vină în acest caz: „Aici a lucrat Societatea Energo Construcţia Bucureşti care avea în contract această lucrare şi răspunde de execuţie şi tot ce înseamnă până la predarea şi punerea în funcţiune.” declară Chirică.
Părinţii şi rudele tânărului se află în stare de şoc. Vom reveni cu alte detalii pe măsură ce vom avea mai multe informaţii legate de tragedia din str. Luceafărului.
Olteniţenii sunt înmărmuriţi de întâmplarea petrecută sâmbătă noaptea în curtea Spitalului Municipal Olteniţa. În noaptea de sâmbătă spre duminică (5/6 noiembrie) în jurul orei 00,30 s-a produs o ceartă între o bandă de cămătari şi datornici, aceştia dându-şi întânire în curtea spitalului. Discuţiile au dus la transformări, totul degenerând într-o tragedie, un tânăr de 27 de ani şi-a pierdut astfel viaţa, acesta fără legătură cu evenimentul produs. Alte 3 persoane au fost rănite. Una din aceste persoane s-a ales cu o lovitură puternică în zona capului. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, Xenofonte Purcărea, declară pentru reporterii Olteniteanul că 3 din cei implicați au fost reținuți, urmând ca ceilalți participanți la scandal să fie aduși la Călărași pentru cercetări. Până acum, cei 3 sunt reținuți pentru încăierare.
Ei vor fi prezentați la Tribunalul Călăraşi pentru arestare preventivă.
Surse oficiale din Spitalul Municipal Olteniţa declară că totul a pornit de la un grup de cămătari de origine romă din localitatea Mitreni, care a organizat o întâlnire în curtea spitalului, pentru a lămuri situația cu datornicii. Printre aceştia s-au aflat şi persoane înarmate cu săbii. Negocierile au luat altă turnură şi s-a ajuns astfel la violențe.
Victimele sunt oameni nevinovați, medicii de gardă din acea noapte, atât de la interne cât şi de la chirurgie, declarând că tânărul ucis nu a avut vreo legătură cu grupul de cămătari. “Tânărul ucis nu a avut nici un amestec. El a fost lovit în regiunea retrosternală, medicul de gardă de la chirurgie spunând că, după primele constatări, tânărul prezenta o flexibilitate a capului, fractura produsă fiind în zona cervical, de aici s-a produs decesul. Un alt cetăţean a vrut să salveze situaţia şi unul dintre agresori i-a tras cu sabia scalpul, rănindu-l astfel grav în zona craniului. Acesta nu avea legătură la fel cu cele două grupări. Romii din Mitreni erau probabil sub influenţa alcoolului. La faţa locului a sosit şi medicul legist. Cel decedat a fost reanimat mai mult de 20 de minute, chiar dacă legislaţia conform normelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii nu permite reanimare mai mult de 20 de minute. Pentru a salva pe cel căzut victimă nevinovat, medicii l-au resuscitat 40 de minute, au tras de el, însă acesta era depăşit de situaţie, fiind déjà în comă. El a intrat în midriază fixă, creierul lui nu mai putea prelua oxigen.” spune unul din medicii importanţi ai spitalului olteniţean. Aceasta mai spune că în astfel de situaţii, medicii sunt expuşi unor pericole iminente şi atunci care este protecţia lor? “Nu este posibil aşa ceva. Unde este protecţia noastră? De ce trebuia ca aceşti indivizi să se întâlnească în curtea spitalului şi dacă tot s-a ajuns la agresiuni şi violenţe de necontrolat, noi putem fi puşi în pericol oricând. Ce să facem? Să ne procurăm arme ca să ne apărăm?” declară doctoriţa indignată de situaţie.
Potrivit aceleiaşi surse, cel rănit grav în zona scalpului a fost trecător prin zonă. În funcție de rezultatul cercetărilor, se vor afla autorii faptei comise şi alte amănunte legate de caz. Purtătorul de cuvânt al Parchetului spune că pentru omor calificat, cel vinovat va primi o
pedeapsă de 25 de ani.
Semnalmentele unui cadavru descoperit marţi dimineaţă, în jurul orei 8,15 pe malul stâng al fluviului Dunărea, în dreptul localităţii Olteniţa, au fost puse în atenţia jurnaliştilor locali.
Poliţiştii de la Transporturi Feroviare/Transporturi Navale au fost alertaţi telefonic pe 25 octombrie în legătură cu faptul că pe Dunăre plutea un corp uman. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit imediat caracteristicile femeii cu vârsta cuprinsă între 60 şi 65 de ani, 1,60 m înălţime, constituţie astenică, 50 de kilograme, ten alb, ochi căprui, păr drept lung, grizonat la bază şi vopsit negru. Femeia era încălţată cu cizme de culoare neagră cu toc, pantaloni din stofă neagri, pulover de culoare albastră la baza gâtului, cu model pe piept, batic de culoare maron, model floral, cercei din metal alb, circulari. Pe mal, poliţiştii au descoperit un cojoc de damă, de culoare maron, cu blăniţă la guler ce se pare că are legătură cu femeia. La examinarea sumară a cadavrului, poliţiştii au descoperit urme de violenţă pe corp.
În seara aceleiaşi zile, în jurul orei 19,30, cadavrul a fost identificat de fiica şi ginerele femeii, care s-au prezentat la Poliţia Olteniţa pentru a lămuri situaţia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, subinspector Mihaela Stan, persoana decedată, identificată ca fiind S. Gherghina de 71 de ani, a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Călăraşi, unde miercuri, 26 octombrie, fiica sa şi ginerele au recunoscut-o ca fiind a lor. Femeia este cunoscută cu afecţiuni medicale.
Cazul se află în atenţia poliţiei, pentru stabilirea circumstanţelor în care S. Gherghina a murit.
Ieri, 13 Septembrie, Pe DN 4, pe raza localităţii Budeşti, în direcţia de mers spre Bucureşti, a avut loc un accident de circulaţie. Şoferul auto care venea de la pescuit a adormit la volan, nu a mai putut controla maşina în curbă şi s-a izbit frontal de un copac. Autoturismul marca Renault a luat foc după impactul cu pomul. Conducătorul auto în vârstă de 50 de ani s-a ales cu răni uşoare.
Denivelarile de pe DN4 dau mari bătăi de cap şoferilor
Ieri un autocamion cu semiremorcă, marca Man, s-a rasturnat în apropierea localităţii Budeşti, dupa ce a lovit un cap de pod.
Soferul camionul nu a luat în serios starea deplorabila a drumului naţional şi a pierdut controlul autovehiculului, din cauza denivelărilor, în apropierea oraşului Budeşti.
În urma neatenţiei, camionul a fost extrem de avariat iar cele 24 de tone de griblură pe care le transporta au ajuns pe carosabil.
Din informaţiile pe care le deţinem până la această oră şoferul este teafăr, el s-a ales doar cu o sperietură zdravănă.
Marţi, 16 august, în jurul orei 14,45, pe DN 4 s-a produs un accident de circulaţie soldat cu doi răniţi. Conducătorul auto I. Marin de 33 de ani din localitatea Dorobanţu a adormit la volan în timpul mersului. Autoturismul a părăsit carosabilul, pe partea dreaptă, şi s-a izbit frontal de un copac, aflat pe marginea drumului. Potrivit informaţiilor preluate de la Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, din accident a rezultat rănirea conducătorului auto şi a pasagerului, I. Costel, de 16 ani, din aceeaşi localitate. Cei doi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii chemaţi la accident au stabilit că şoferul posedă permis de conducere pentru categoria B, cu vechime din anul 2011. Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ. Acestuia i s-au recoltat totodată probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
O tragedie s-a petrecut vineri, 24 iunie, în zona localităţii Mitreni. Un tânăr din Clăteşti de aproximativ 22 de ani, pe nume P. Nicolae, a fost găsit mort în lacul Ocolului Silvic Mitreni. Joi, 23 iunie, pădurarul Vasilică Postolea din cadrul Ocolului Silvic a tras un semnal de alarmă către poliţiştii postului de poliţie Mitreni. Astfel, pădurarul a anunţat că un tânăr a intrat să facă baie în lacul comunei, în jurul orei 15,00, şi nu s-a mai întors.
O echipă operativă din cadrul Poliţiei Olteniţa împreună cu o echipă de intervenţie ISU Olteniţa, au ajuns la faţa locului pentru rezolvarea cazului. Trupul mort al tânărului a fost scos din apă vineri, 24 iunie, în jurul orei 10,30. Potrivit poliţiştilor, cadavrul nu a prezentat urme de violenţă, acesta fiind apoi depus la Călăraşi în vederea realizării necropsiei.
Echipa de intervenţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a folosit pentru căutări o barcă pneumatică.
Până în prezent nu se cunosc cauzele decesului, însă cei din zonă, care au participat vizual la eveniment, spun că e posibil ca moartea să se fi produs fie de la un cârcel, fie de la un stop cardio-respirator.
Mama tânărului găsit mort este într-o situaţie disperată, atât sufleteşte cât şi financiar. Femeia nu are nici un fel de venit, băiatul fiind cel care o susţinea financiar. Mama băiatului răvăşită de durere a mai pierdut în urmă cu ceva vreme o fată bolnavă de cancer.
Sătenii doresc să strângă bani pentru a ajuta familia nevoiaşă să aducă tânărul mort acasă de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Călăraşi.
Minutele s-au scurs greu sambata seara, pe Drumul Judetean 402, intre Luica si Nana, unde medicii de la ambulanta au dus o lupta contracronometru pentru salvarea a cinci vieti. Oamenii fusesera implicati intr-un grav accident rutier si au primit ingrijiri la fata locului.
Sambata seara, in jurul orei 21:00, pe DJ 402, intre localitatile Luica si Nana, un autovehicul marca Opel Astra a fost implicat intr-un grav accident rutier. Conducatorul masinii,L.Anisoara, in varsta de 26 de ani, din comuna Radovanu, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pierdut controlul autovehiculului, care a intrat în derapaj. Masina a părăsit carosabilul pe partea stângă în direcţia de mers, lovindu-se violent de un copac.
Toţi pasagerii au fost transportaţi la spitale din Municipiul Bucureşti pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto, L. Anişoara, şi pasagerii C. Marius, de 33 ani, din Bucureşti, şi M. Andreea, de 17 ani, din Comuna Nana, au rămas internaţi pentru investigaţii medicale.
C. Elena, de 42 ani, şi C. Marian, de 21 ani, ambii din Comuna Nana, pasageri în autoturism, au decedat la spital, conform informatiilor furnizate de biroului de presa al IPJ Calarasi.
Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că L. Anişoara posedă permis de conducere din anul 2008. În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Conform unor surse neoficiale, L.Anisoara, care se pare ca era insarcinata, a pierdul copilul in urma accidentului rutier in care a fost implicata.
Accident in lant ieri pe DN4 intre localitatie Oltenita si Mitreni, dupa ce un sofer grabit a taiat calea unui autoturism care circula regulamentar. Autoturismul din imagine a fost pur si simplu prins intre doua masini. Cand i s-a taiat calea, soferul Matiz-ului a franat brusc, iar cel care se afla in spatele lui a intrat in el. Pe asfalt a ramas o urma de frana de aproximativ 8 metri, insa nu a fost de ajuns pentru a evita impactul.
Nici celalalt conducator auto care venea din spate nu a putut sa opreasca masina la timp.
Matiz-ul care a fost grav avariat a fost urcat pe o rampa si dus acasa la proprietar.
Politia nu a intervenit in acest caz pentru ca accidentul nu s-a soldat cu victime, iar soferii s-au inteles pe cale amiabila. - vezi video -