Sa trec acum la ceea ce imi propusesem. Toate faptele, intamplarile din viata noastra au un numitor comun, sau pur si simplu se leaga de ceea ce numesc eu “educatie si bun simt”. Cu preponderenta de mediul familial unde traiesc, desi sunt suficient de multi oameni care se autoeduca. Am intalnit persoane crescute de oameni simpli, dar care au stiut sa-si autoevalueze caracterul, comportamentul, prezenta de spirit. Nu stiu daca educatia (cei 7 ani de acasa) sau autoeducatia e mai importanta. In timp ce scriu acest articol ascult o melodie irlandeza si ma gandesc la educatia acestei natii, la cat de verde este Irlanda si cat de curata. De ce ne place noua romanilor sa fim aratati cu degetul peste tot, nu stiu. In aceasta parte a Europei, romanii sunt cel mai putin cautati, atat de englezi, cat si de irlandezi ori de scotieni. Si este suficient ca unul sa creeze un precedent, ca toti romanii sa fie calificati identic cu cel care se dovedeste in timp a fi o greseala a naturii.

Merg pe pietonala Argesului intr-o zi si vad cum mai multi tineri de o anume etnie bronzata permanent sparg seminte. Unde ajung cojile? Jos, la picioarele lor. De ce sa nu le dea de lucru celor de la compartimentul edilitar-gospodaresc? Pai, nu? Aceeasi mizerie o vad si in parcul central, la fel langa bancutele din parcul tribunalului oltenitean. Si lista poate continua cu aceste indeletnicir ale romanilor in general, ca nu numai rromii sunt facatori de mormane de coji de seminte. Buuuun! Intreb pe unul dintre cei care spargeau seminte fara nici urma de jena: “De ce scuipati jos? De ce faceti mizerie? Nu puteti arunca la gunoi resturile?” Mai bine inghiteam un ac sau imi trageam un sut in fund singura. Ce mi-au auzit urechile, e greu de redat. Specific prostiei, inumanei cresteri, lipsei de bun simt. O vorba devenita proverbiala spune ca omul este cel mai periculos animal pentru ca are ratiune. Ei, bine, oare de ce ratiunea nu poate fi folosita in scopuri aerisite, usor de digerat, in scopuri frumoase care sa ne faca un trai mai dulce. Si asta nu e nimic. De cateva zile, in drumul meu pe aceeasi strada Argesului am observat capacul uneia dintre cutiile de gunoi ca este spart. Ce acte de vandalism au fost desfasurate si ce exercitii de forta au fost demonstrate pe o cutie de gunoi! Fotografiez si trec mai departe. Subiect de analiza? Ce sa mai analizez ca deja mi-e lehamite. Ca sa nu mai spun ca toate cutiile de gunoi atat de frumos aranjate in centrul orasului, devin ostile celor care fac mizerie. Ce e asa greu oameni buni sa va mai deplasati cativa pasi de banca unde va asezati fundurile ingreunate de slabiciunea mintii si sa aruncati resturile de la ceea ce consumati? O discutie de altfel foarte veche, o grea problema ce ne omoara pe noi cei care condamnam astfel de fapte. De atatea ori am facut apel in special pe radio la pastrarea curateniei in mediul in care traim, degeaba. De ce dracului noi romanii suntem asa de grobieni? Unii dintre noi. Oameni buni, sunt pesteri in toata tara. Pesteri ce abia asteapta sa fie locuite, sa se auda ecoul muteniei voastre. Ma intreb deseori ce le trebuie celor greoi de capete sa intelega niste lucruri elementare. Imi plac oamenii incapatanati, asta poate fi o calitate dar atunci cand e folosita in scopuri pasnice, in scopuri frumoase si gentile. Mda, subiectul e vast. Ma opresc aici pentru ca am de facut curatenie prin casa si in minte. Trec la fapte mari! Mama lor de ecologisti, ca nu isi racesc gura degeaba cand fac acele campanii de curatenie. Si sigur mama lor i-a educat frumos…

O poezie draga va va pune usor pe ganduri pe toti cititorii nostri. Autorul e mai putin cunoscut, dar placut de citit. Poezia se cheama “Curatenie de primavara”  si apartine lui Anghel Nicolae Alexandru

Ca asa e frumos si estetic