Concursul Național Cultură și Civilizație în România ajunge anul acesta la a XXV a ediție.
Județul Călărași a lipsit doar la ediția din 2010, iar la cele XXIII de ediții a fost reprezentat de echipajul aceluiași liceu , Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu Oltenița.

Anul acesta la ediția a XXV a Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu Oltenița participă cu un echipaj și încearcă să aducă un nou premiu așa cum ne-a obișnuit.
Acest concurs este unul interdisciplinar, foarte complex, pentru că presupune o cercetare științifică în bibliotecă și arhive și o cercetare de teren în care se aplică tehnici sociologice. Lucrarea științifică cu anexe este însoțită de o prezentare audio video care ilustrează etapele cercetării și o recuzită alcătuită din materiale colectate de pe teren și inventariate conform strandardelor.

Cercetarea de anul acesta se desfășoară în comuna Spanțov și are ca obiectiv central descoperirea și promovarea Fermei Statului din Spanțov al cărui administrator a fost în perioada interbelică, Ion Postelnicu căsătorit cu Yvonne Blondel, fiica ministrului plenipotențiar al Franței în România între anii 1907-1912.
În această cercetare amplă care durează 8 luni sunt implicați ca parteneri – Școala gimnazială Spanțov, Primăria Comunei Spanțov și Primăria Municipiului Oltenița.

În acest demers științiific ne sunt alături – directorul școlii din Spanțov, profesor Braică Anghelina, profesor de istorie Deloreanu Liliana Dana, institutor Cazan Marian, primarul comunei Spanțov, Gheorghescu Silviu Niki, primarul municipiului Oltenița, Beștea Mihăiță Constantin și conducerea liceului reprezentată de profesor Drăgan Cristiana.
Una dintre cele mai frumoase activități din cadrul proiectului este reconstituirea concursului de gramatică și aritmetică care se desfășura în școala din comună sub patronajul familiei Blondel Postelnicu.Această familie acorda câștigătorilor premii care constau în ouă, găini, fructe din fermă.
Activitatea a fost susținută de institutorul Cazan Marian la clasa a IV a. Un om pasionat și dedicat într-u totul meseriei , a reușit să transforme “ concursul” într-o activitate instructivă și chiar distractivă, relaxantă.Am aflat în timpul acesteia multe informații despre fermă, iar finalul activității ne-a dus în lumea muzicii, elevii făcând o demonstrație de interpretare la orgă a unui canon.
Echipa noastră de proiect alcătuită din elevele clasei a X-a C – Iosif Elena Andreea, Gădeleanu Denisa Valentina și Vișenoaie Ionela Daria, a acordat diplome si premii micilor concurenți.

Proiectul se încheie pe 10 mai când va fi prezentat în cadrul concursului județean DE VORBĂ CU SATUL la Direcția de Cultură din Oltenița.
Cu proiectul încheiat și experiența acumulată echipajul coordonat de profesorii Liliana Petre și Geanina Podocea se prezintă la faza națională a concursului Cultură și civilizație în România ce se desfășoară anul acesta la TG. MUREȘ.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil ca acest proiect să se desfășoare , dar în special familiei care deține în prezent clădirea și fosta ferma din Spanțov.
