Miercurea trecută, deputatul PSD de Călărași, Constantin Bîrcă a susținut de la microfonul Camerei Deputaților o declarație politică având ca temă „Calitatea vieţii românilor – total ignorată de guvernanţi!”. Iată mai jos, textul integral al acestei declarații:
“Pentru România zilelor noastre, calitatea vieţii ar trebui să fie un obiectiv politic şi economic prioritar, destinat atingerii rapide a unui standard de viaţă la nivel european.
Din nefericire, acest capitol nu a făcut vreodată obiectul preocupărilor actualilor guvernanţi.
În contextul generat de pandemia de COVID-19, calitatea vieţii şi bunăstarea socială impun ca decidenţii să soluţioneze corect şi concret câteva probleme esenţiale.
Voi face referire la factorii majori cu care ne confruntăm, pentru care se impune rezolvarea în regim de urgenţă.
Tensiunile percepute în societate, datorate măsurilor aberante şi lipsei de comunicare, au impactul cel mai nociv asupra încrederii în instituţii. De aici rezultă discreditarea instituţiilor statului.
Păstrarea încrederii cetăţenilor în instituţiile naţionale şi europene trebuie să rămână un obiectiv esenţial în perioadele de criză, deoarece respectarea măsurilor de ţinere sub control a răspândirii COVID-19 depinde în mare măsură de nivelul de încredere în instituţii şi în recomandările oamenilor de ştiinţă. Se impune aşadar renunţarea la declinarea competenţelor ministeriale, a comisiilor ce lucrează „sub anonimat” şi a hotărârilor guvernamentale nefundamentate.