Politica

Nicușor Cionoiu: Pe lângă prețul plafonat, aproximativ 70% dintre consumatorii casnici vor beneficia și de schema de compensare

Senatorul Nicuşor Cionoiu a scris astăzi pe pagina personală de Facebook că miniștrii PSD de la Finanţe şi Muncă au urgentat procedurile pentru ca românii să beneficieze cât mai repede de plafonarea tarifelor la gaze și la electricitate și de compensarea facturilor, subliniind că normele de aplicare a legii au fost avizate și publicate deja în Monitorul Oficial.

„După publicarea normelor de aplicare, la facturile pe noiembrie pentru energie electrică și/sau gaze naturale se va aplica schema de compensare. Plafonarea prețurilor se va aplica la toți consumatorii casnici, spitale publice și private, unităţi de învăţământ publice și private, creșe, organizaţii neguvernamentale, unitățile de cult și furnizori publici şi privaţi de servicii sociale. Pe lângă prețul plafonat, aproximativ 70% dintre consumatorii casnici vor beneficia și de schema de compensare pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022, cu luarea în considerare a unui preţ de referinţă de 0,68 lei/kwh la energie electrică, respectiv 125 lei/Mwh la gazele naturale.” , se mai arată în mesajul postat pe FB de parlamentarul călărăşean.

S-ar putea să-ți placă și...