Într-o postare publicată pe pagina personală de facebook, senatorul PSD Călărași, Nicușor Cionoiu, s-a declarat nemulțumit de intenția Guvernului Câțu de înstrăinare a unor active profitabile ale țării.
Nicusor Cionoiu, senator PSD: ” Împreună cu colegii PSD din Comisia pentru transporturi și infrastructură a Senatului României, am încercat blocarea intenției Guvernului Câțu de înstrăinare a ultimelor active profitabile pe care le mai are România. Din păcate votul majorității PNL-USR-UDMR a dat liber jafului girat de actualii guvernanți.Lupta va continua în Plenul Senatului, unde grupul PSD se va opune adoptării acestei ordonanțe de urgență.”
Premierul Florin Cîţu a anunţat, saptămâna trecută, că Legea privind neînstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale va fi abrogată, ca un semnal pentru piaţa de capital, în sensul atragerii de noi investiţii străine în România.
„Vom abroga acea lege, cu totul. (…) Aici nu este vorba de înstrăinare a acţiunilor, e vorba de a atrage capital în România. Asta facem, capitalizăm aceste companii. Nu avem resursele la buget să capitalizăm toate aceste companii, la nevoile pe care le au aceste companii pentru investiţii şi pentru a se dezvolta. Şi atunci, bineînţeles, că o parte din acţiuni sau din proprietatea acestor companii este transferată, în schimbul acestui capital, altor acţionari. Se întâmplă peste tot în lume. Şi, mai mult de atât, ceea ce am observat şi în România, dar şi în alte ţări, acolo unde am avut astfel de injecţii de capital şi au venit după aceea cu un management performant, cu o guvernanţă corporativă, (…) acele companii au fost salvate, au mers mai departe, au angajat oameni, au fost profitabile, au plătit taxe la buget. Asta este reţeta pe care vrem să mergem”, a explicat Cîţu, într-un interviu la Radio Guerrilla.